„Avem nevoie de 18-20 de puncte** pentru a avea o iarnă liniștită!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ștefan Stoica, antrenorul echipei Internațional Curtea de Argeș,
a declarat miercuri că formația sa este obligată să câștige
următoarele două partide pentru a-și asigura o vacanță de iarnă
liniștită.

„Data și ora de la meciul cu Universitatea Craiova au
fost schimbate de cele inițiale, dar nu facem caz din asta. Vom
juca și la miezul nopții cu ei dacă va fi cazul, numai să câștigăm
cele trei puncte de care avem nevoie. După calculul nostru, avem
nevoie de 18-20 de puncte pentru a avea o iarnă liniștită. Sperăm
să obținem trei puncte vineri, și apoi la Piatra Neamț încă trei.
Așa vom fi în grafic, și dacă vom mai reuși să luăm ceva, ar fi
minunat, deoarece avem meciuri extraordinar de grele cu cele mai
bune echipe din campionat”
, a declarat Stoica.

Tehnicianul formației argeșene și-ar fi dorit în sferturile Cupei
României o echipă mai apropiată de a sa, din punct de vedere
valoric, dar sorții i-au scos în cale pe FC Vaslui. Stoica afirmă
că la partida din Cupa României va alinia echipa a doua sau a treia
a clubului, considerând drept o mare performanță faptul că
Internațional a ajuns până în această fază a competiției.

„Data și ora de la meciul cu Universitatea Craiova au fost
schimbate de cele inițiale, dar nu facem caz din asta. Vom juca și
la miezul nopții cu ei dacă va fi cazul, numai să câștigăm cele
trei puncte de care avem nevoie. După calculul nostru, avem nevoie
de 18-20 de puncte pentru a avea o iarnă liniștită. Sperăm să
obținem trei puncte vineri, și apoi la Piatra Neamț încă trei. Așa
vom fi în grafic, și dacă vom mai reuși să luăm ceva, ar fi
minunat, deoarece avem meciuri extraordinar de grele cu cele mai
bune echipe din campionat”,
a afirmat Ștefan Stoica.

Stoica a afirmat și că mijlocașul Mihai Răduț va reveni după o lună
de pauză.

„Va fi operat, după care va putea reveni în cel mult o
lună, adică în perioada când se va termina turul de campionat. Bine
că accidentarea n-a fost așa de gravă cum s-a crezut
inițial”
, a încheiat antrenorul celor de la Internațional
Curtea de Argeș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×